Liceul Teoretic ,,Mircea Eliade” își deschide pentru prima dată ușile în 1991, fiind unul dintre primele licee din Republica Moldova. Pe parcursul a 30 de ani de activitate, datorită meritelor deosebite ale elevilor, absolvenților și profesorilor, liceul capătă prestigiul unei veritabile instituții de învățământ. Încă de la fondare, a fost urmărit obiectivul de a educa adevărate personalități, de a promova valori general-umane și de a valorifica potențialul cunoașterii al tuturor elevilor. În timp ce toate disciplinele sunt studiate la nivel înalt și calitativ, o atenție deosebită este acordată limbilor străine, în special engleza. Munca asiduă a cadrelor didactice și a elevilor este remarcată în rezultatele admirabile la examenele de BAC. Deja de mulți ani încoace, liceul obține poziții de vârf la examenele de capacitate, cu medii peste 8,00 și cu rata de promovare 100%. Unii absolvenți au reușit performanța neobișnuită de a susține examenele cu media 10 pe linie. De asemenea, elevii ocupă locuri de frunte la numeroase olimpiade și concursuri internaționale la toate disciplinele școlare. Elevii liceului au posibilitatea de a participa în cadrul numeroaselor activități extrașcolare, în diverse domenii. Printre acestea se numără: cercul de dezbateri; teatru, atât in limba engleză, cât și în română, sala de sport performantă ce permite organizarea activităților sportive, în afara orelor de clasă. O altă particularitate a liceului o reprezintă cursurile de robotică la care au acces toți elevii, datorită lansării proiectului ,, Clasa Viitorului ”, implementat în liceu în 2017. Proiectul are drept scop sporirea calitatății educației și rezultatele învățării prin intermediul metodelor interactive și moderne, aplicate de elevi și profesori într-un mediu creativ, dar și de a dezvolta abilități adaptate secolului XXI, care implică educația STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică) și presupune renovarea și echiparea unei săli de clasă cu tehnologie performantă, televizoare, calculatoare și, respectiv, tehnica necesară pentru cursurile de robotică. Referitor la programul de activitate, în contextul pandemiei, lecțiile încep la 745 și durează 45 minute. Este aplicată metoda de studiu combinat, cu împărțirea clasei în 2 grupuri, care învață o zi online, una offline, la liceu.
Liceul Teoretic ,,Mircea Eliade” își deschide pentru prima dată ușile în 1991, fiind unul dintre primele licee din Republica Moldova.
Pe parcursul a 30 de ani de activitate, datorită meritelor deosebite ale elevilor, absolvenților și profesorilor, liceul capătă prestigiul unei veritabile instituții de învățământ.
Încă de la fondare, a fost urmărit obiectivul de a educa adevărate personalități, de a promova valori general-umane și de a valorifica potențialul cunoașterii al tuturor elevilor.
În timp ce toate disciplinele sunt studiate la nivel înalt și calitativ, o atenție deosebită este acordată limbilor străine, în special engleza.
Munca asiduă a cadrelor didactice și a elevilor este remarcată în rezultatele admirabile la examenele de BAC. Deja de mulți ani încoace, liceul obține poziții de vârf la examenele de capacitate, cu medii peste 8,00 și cu rata de promovare 100%.
Unii absolvenți au reușit performanța neobișnuită de a susține examenele cu media 10 pe linie. De asemenea, elevii ocupă locuri de frunte la numeroase olimpiade și concursuri internaționale la toate disciplinele școlare.
Elevii liceului au posibilitatea de a participa în cadrul numeroaselor activități extrașcolare, în diverse domenii. Printre acestea se numără: cercul de dezbateri; teatru, atât in limba engleză, cât și în română, sala de sport performantă ce permite organizarea activităților sportive, în afara orelor de clasă.
O altă particularitate a liceului o reprezintă cursurile de robotică la care au acces toți elevii, datorită lansării proiectului ,, Clasa Viitorului ”, implementat în liceu în 2017. Proiectul are drept scop sporirea calitatății educației și rezultatele învățării prin intermediul metodelor interactive și moderne, aplicate de elevi și profesori într-un mediu creativ, dar și de a dezvolta abilități adaptate secolului XXI, care implică educația STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică) și presupune renovarea și echiparea unei săli de clasă cu tehnologie performantă, televizoare, calculatoare și, respectiv, tehnica necesară pentru cursurile de robotică.
Referitor la programul de activitate, în contextul pandemiei, lecțiile încep la 745 și durează 45 minute.
Este aplicată metoda de studiu combinat, cu împărțirea clasei în 2 grupuri, care învață o zi online, una offline, la liceu.
Copyright © 2024 Liceul Teoretic “Mircea Eliade”   Site by Moldahost